21 IULIE 1821 - 22 AUGUST 1890
DEȘTEPTAREA ROMÂNIEI
de Vasile Alecsandri
Voi ce stați în adormire, voi ce stați în nemișcare,
N-auziți prin somnul vostru acel glas triumfător,
Ce s-nalță pân' la ceruri din a lumei deșteptare,
Ca o lungă salutare
Cătr-un falnic viitor ?
Nu simțiti inima voastră că tresare și se bate ?
Nu simțiți peptul vostru un dor sfânt și românesc
La cel glas de înviere, la cel glas de libertate
Ce pătrunde și răzbate
Orice suflet omenesc ?
Iată! lumea se deșteaptă din adânca-i letargie !
Ea pășește cu pas mare cătr-un țel de mult dorit.
Ah! treziți-vă ca dânsa, frații mei de Românie !
Sculați toți cu bărbăție,
Ziua vieței a sosit !
Libertatea-n fața lumei a aprins un mândru soare,
Ș-acum neamurile toate cătră dânsul ațintesc
Ca un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoare
Se cerc vesel ca să zboare
Cătră soarele ceresc !
Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire ?
Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator ?
Numai tu să nu iei parte la obșteasca înfrățire,
La obșteasca fericire,
La obștescul viitor ?
Până când să creadă lumea, o! copii de Românie !
C-orice dor de libertate a perit, s-a stins din voi ?
Până cind să ne tot plece cruda, oarba tiranie
Și la caru-i de trufie
Să ne-njuge ea pe noi ?
Hai, copii de-același sânge ! hai cu toți într-o unire
Libertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.
Pas, români! lumea ne vede ... Pentru-a Patriei iubire,
Pentru-a mamei desrobire
Viața noastră să jertfim !
Fericit acel ce calcă tirania sub picioare !
Care vede-n a lui țară libertatea renviind,
Fericit, măreț acela care sub un falnic soare
Pentru patria sa moare,
Nemurire moștenind.
|
|