PREVEDERE
de Lavinia Radu
La modă se menține încă visul,
Cu tot avansul luat de ani
Și-n ciuda noilor descoperiri, azi, scrisul,
Nu-i învechit. Rezistă. E-un titan.
Mai credem încă în povești cu zâne
Acum, când încă nu s-a răspândit
anunțul mut:
”Pierdut copilărie inocentă,
Rog, căutați-o-n timpul din trecut.
COPILĂRIE
de Bianca Nedelcu
În sufletul meu
se deschid
mari ziduri de vis, poteci infinite,
ce duc
spre adâncul
copilăriei.
A RĂSĂRIT LUNA....
de Aura Dogaru
E târziu, în sufletul meu
A răsărit luna.
Amintirile încep să renască
În mine
Ca într-un templu
Ce păstrează florile trecutului.
Și copilăria mea e o pasăre
Ce învăluie cu aripile-i
Luna.
FLOARE DE CIREȘ
de Ruxandra Niță
Sunt mugure de cireș
Și port în mine
Zborul păsării de un alb imaculat.
Sunt floare de cireș
Și port în mine
Ploaie de albastru din ochi de copil.
Sunt creangă de cireșe coapte
Și port în mine
Speranța de a crea.
Sunt fruct din trupul cireșului bătrân
Și visez să împodobesc
Chip de copil
Râzând spre muguri.
COPII CU VISE DE FLUTURE
de Oana Șerban
Aș vrea să fiu fluture,
Să simt cum se prefiră
Pe aripi
Mireasma de floare
Și tril de privighetoare,
Cum lumina văzduhului
Mi se cuibărește în suflet
Și să dăruiesc totul
Copiilor cu vise de fluture.
OGLINDA FERMECATĂ
de Rodica Velciu
Când privesc
prin oglinda mea
fermecată,
pomii îmi par
alaiul Cosânzenei,
iar păsările -
minuni mici
cu zbor alb,
fluturii -
roi de fundițe
pe iile fetelor
iar oamenii -
uriași
din poveștile adevărate.
BUCHET DE ALBASTRU
de Oana Șerban
Să ne poarte copacii
Pașii nesiguri, de copii
Încă neînvățați cu zborul.
Să ne adoarmă frunzele lor
Privirile rătăcind
De la o lume la alta.
Să ne înflorească visele,
Izbucnite-n buchet de albastru
Și să ne pârguiască
Cuvintele dulci și rotunde
Ca fructele coapte
Așteptând mâinile culegătoare.
Târziu, când vom rămâne
Și fără frunze, și fără flori,
Și fără roade,
Abia atunci au să ne întrebe copacii
Unde am ajuns cu poveștile.
DORINȚĂ
de Luciana Constantinescu
Aș dori
să mă desfac
Ca o coajă de copac
Și din mine să răsară,
Ca drumeții sub stejar,
Numai flori de primăvară
Pentru visul meu hoinar.
FOC DE TABĂRĂ
de Oana Șerban
Pensula unei clipe
modelează înserării
artificii.
Aerul,
înmugurind în lumină,
înfășoară în neștiutul mișcării
glasuri senine
de copii.
NE-AȘTERNEM NINSARE
SENINĂ
de Oana Șerban
Se-apleacă prin ani creanga lumilor noastre
Ne-apasă pe frunți cu un alb infinit.
Mai suntem un vis de mușcate în glastră,
Mai suntem un val neajuns la sfârșit.
Acum, în amurguri se-nclină lin zeii,
Cu păsări zburânde născând un ecou;
Privind cum prin ierburi adulmecă mieii,
Ne-așternem ninsoare senină din nou.
Mai suntem copiii uitați de poveste,
Târzii vestitori ai curatului ieri,
Prin alb alergăm ca fantasme terestre,
Cu soare, cu ploi, cu zăpezi și tăceri.
