Duminică, - se face dimineață.
Pe ulicioara ninsă și plină de-ntuneric
Doar crivățul, unchieșul cel nebun,
Își face mendrele și zburdă-n voie,
Tot grămădind zăpada
În dreptul ferestruiei mici
Ca s-o astupe,
Dar ferăstruia licărește vesel
Și nu se lasă stinsă.
Acolo stă cizmarul meu,
Cu ochelarii vechi pe nas,
El bate cuie la lumina lămpii,
Iar meșterița răscolește focul.
Dar unde-i ucenicul ?
Hei, întrebați voi crivățul ce joacă
Și suflă, nu se-ncurcă:
Pe ulicioara ninsă
De-un ceas se luptă amândoi
Ca să dezgroape din zăpadă
Un coș înnămolit.
Cizmarul mormăie un cântec
Bisericesc, pe nas.
Nevasta lui deretică prin casă,
Și ușa se deschide mare.
Copilul intră plin de frig
Și cu urechile-nghețate,
Abia târând pe urma lui
Burtosul coș împodobit
Cu fel de fel de bunătăți din hală !
Trei pâini, verdețuri berechet,
Și-un chil de carne !
S-a întâmplat minunea asta rară
În casa bunului vecin !
Copilu-și suflă-n pumni, iar meșterița
Așează pâinile după cuptor,
Se uită la moșneag și - râde.
Moșneagul, peste ochelai,
Se uită la copil, l-amenință
Cu degetul și - râde.
Ștrengarul mic se uită curios
La amândoi - și râd toți trei.
