GERUL
de Vasile Alecsandri
Gerul aspru și sălbatic strânge-n brațe-i cu jelireNeagra luncă de pe vale care zace-n amorțire;El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre zoriC-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori.
Gerul vine de la munte, la fereastră se opreșteȘi, privind la focul vesel care-n sobe strălucește,El depune flori de iarnă pe cristalul înghețat,Crini și roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat.
Gerul face cu-o suflare pod de gheață între maluri,Pune streșinilor casei o ghirlandă de cristaluri,Iar pe fețe de copile înflorește trandafiri,Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.
Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegareCe se-ntrec pe câmpul luciu, scoțând aburi lungi pe nare.O! tu, gerule năprasnic, vin', îndeamnă calul meuSă mă poarte ca săgeata unde el știe, și eu!
|
|
