SCRISOARE MAMEI
de Serghei Esenin
Tot mai trăiești, bătrână mamă ?
Ție, cu supunere, mă-nchin !
Mica-ți casă, seara de aramă,
Lumineze-o pașnic și senin.
Mi se scrie ca ești tulburată,
Că ți-e dor de mine ne-ncetat,
Că ades bați drumul, supărată,
În paltonul vechi și demodat.
În albastre seri ți se năzare
Gând pustiu, ce lacrimei dă val,
Că la crâșmă-ntr-o-ncăierare
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
Mama, nu-i nimic ! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd.
Nu-s bețiv chiar în așa măsură
Ca pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut, mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc;
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Și la noi acasă să mă-ntorc.
Eu voi reveni, pe când răsfață
Pomii-n floare, satul meu tăcut;
Dar să nu mă scoli de dimineață,
Cum opt ani în urma, ai făcut.
Nu trezi deșertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc,
Prea devreme, pierdere și trudă,
Mi-a fost dat, trăind, să pătimesc.
Să mă rog, tu nu-mi mai da povețe !
Nu-i nevoie ! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi ești reazem la tristețe,
Numai tu dai vieții mele, rost.
Fie-ți deci, neliniștea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, supărată,
În paltonul vechi și demodat...
1924
traducerea - George Lesnea
|
|
