Era odată o babă şi un moşneag. Baba avea o găină, şi moşneagul un
cucoş; găina babei se oua de câte două ori pe fiecare zi şi baba mânca o
mulţime de ouă; iar moşneagului nu-i da nici unul. Moşneagul într-o zi
perdu răbdarea şi zise:
- Măi babă, mănânci ca în târgul lui Cremene. Ia dă-mi şi mie nişte ouă, ca să-mi prind pofta măcar.
- Da' cum nu ! zise baba, care era foarte zgârcită. Dacă ai
poftă de ouă, bate şi tu cucoşul tău, să facă ouă, şi-i mânca; că eu aşa
am bătut găina, şi iacătă-o cum se ouă.
Moşneagul, pofticios şi hapsin, se ia după gura babei şi, de
ciudă, prinde iute şi degrabă cucoşul şi-i dă o bataie bună, zicând:
- Na! ori te ouă, ori du-te de la casa mea; ca să nu mai strici mâncarea degeaba.
Cucoşul, cum scăpă din mânile moşneagului, fugi de-acasă şi
umbla pe drumuri, bezmetec. Şi cum mergea el pe-un drum, numai iată
găseşte o punguţă cu doi bani. Şi cum o găseşte, o şi ia în clonţ şi se
întoarnă cu dânsa înapoi către casa moşneagului. Pe drum se întâlneşte
c-o trăsură c-un boier şi cu nişte cucoane. Boierul se uită cu băgare de
seamă la cucoş, vede în clonţu-i o punguţă şi zice vezeteului:
- Măi! ia dă-te jos şi vezi ce are cucoşul cela în plisc.
Vezeteul se dă iute jos din capra trăsurei, şi c-un feliu de
meşteşug, prinde cucoşul şi luându-i punguţa din clonţ o dă boieriului.
Boieriul o ia, fără păsare o pune în buzunar şi porneşte cu trăsura
înainte. Cucoşul, supărat de asta, nu se lasă, ci se ia după trăsură,
spuind neîncetat:
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
Boierul, înciudat, când ajunge în dreptul unei fântâni, zice vezeteului:
- Mă! ia cucoşul ist obraznic şi-l dă în fântâna ceea.
Vezeteul se dă iarăşi jos din capră, prinde cucoşul şi-l
azvârle în fântână! Cucoşul, văzând această mare primejdie, ce să facă?
Începe-a înghiţi la apă; şi-nghite, şi-nghite, până ce-nghite toată apa
din fântână. Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma
trăsurei, zicând:
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
Boierul, văzând aceasta, s-a mirat cumplit şi a zis:
- Mă! da' al dracului cucoş i-aista! Ei, las' că ţi-oiu da eu ţie de cheltuială, măi crestatule şi pintenatule!
Şi cum ajunge acasă, zice unei babe de la bucătărie să ia
cucoşul, să-l azvârle într-un cuptor plin cu jăratic şi să pună o
lespede la gura cuptorului. Baba, cânoasă la inimă, de cuvânt; face cum
i-a zis stăpânu-său. Cucoşul, cum vede şi astă mare nedreptate, începe a
vărsa la apă; şi toarnă el toată apa cea din fântână pe jaratic, până
ce stinge focul de tot, şi se răcoreşte cuptoriul; ba încă face ş-o
apăraie prin casă, de s-au îndrăcit de ciudă hârca de la bucătărie. Apoi
dă o bleandă lespezei de la gura cuptiorului, iesă teafăr şi de-acolo,
fuga la fereastra boierului şi începe a trânti cu ciocul în geamuri şi a
zice:
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
- Măi, că mi-am găsit beleaua cu dihania asta de cucoş, zise
boieriul cuprins de mierare. Vezeteu! Ia-l de pe capul meu şi-l zvârle
în cireada boilor ş-a vacilor; poate vreun buhaiu înfuriat i-a veni de
hac; l-a lua în coarne, şi-om scăpa de supărare.
Vezeteul iarăşi ia cucoşul şi-l zvârle în cireadă! Atunci,
bucuria cucoşului! Să-l fi văzut cum înghiţea la buhai, la boi, la vaci
şi la viţei; păn-a înghiţit el toată cireada, ş-a făcut un pântece mare,
mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastră, întinde aripele în
dreptul soarelui, de întunecă de tot casa boierului, şi iarăşi începe!
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
Boierul, când mai vede şi astă dandanaie, crăpa de ciudă şi
nu ştia ce să mai facă, doar va scăpa de cucoş. Mai stă boierul cât stă
pe gânduri, pănă-i vine iarăşi în cap una.
- Am să-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiţi la
galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca şi-oiu scăpa de dânsul.
Şi, cum zice, umflă cucoşul de-o aripă şi-l zvârle în zahnaua
cu banii; căci boieriul acela, de mult bănărit ce avea, nu-i mai ştia
numărul. Atunci cucoşul înghite cu lăcomie toţi banii şi lasă toate
lăzile pustii. Apoi iesă şi de-acolo, el ştie cum şi pe unde, se duce la
fereastra boierului şi iar începe:
Cucurigu! boieri mari,
Daţi punguţa cu doi bani!
Acum, după toate cele întâmplate, boierul, văzând că n-are
ce-i mai face, i-azvârle punguţa. Cucoşul o ia de jos cu bucurie, se
duce la treaba lui şi lasă pe boier în pace. Atunci toate paserile din
ograda boierească, văzând voinicia cucoşului, s-au luat după dânsul, de
ţi se părea că-i o nuntă, şi nu altăceva; iară boierul se uita galiş cum
se duceau paserile şi zise oftând:
- Ducă-se şi cobe şi tot, numai bine că am scăpat de belea, că nici lucru curat n-a fost aici!
Cucoşul însă mergea ţanţoş, iar paserile după dânsul, şi
merge el cât merge, până ce ajunge acasă la moşneag, şi de pe la poartă
începe a cânta: "Cucurigu! cucurigu!" Moşneagul, cum aude glasul
cucoşului, iesă afară cu bucurie; şi, când îşi aruncă ochii spre poartă,
ce să vadă ? Cucoşul său era ceva de spăriet! elefantul ţi se părea
purice pe lângă acest cucoş; ş-apoi în urma lui veneau cârduri
nenumărate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete şi mai
boghete.
Moşneagul, văzând pe cucoşul său aşa de mare şi de greoiu, şi
încunjurat de-atâta amar de galiţe, i-a deschis poarta. Atunci cucoşul
i-a zis:
- Stăpâne, aşterne un ţol aici în mijlocul ogrăzii.
Moşneagul, iute ca un prâsnel, aşterne ţolul. Cucoşul atunci
se aşază pe ţol, scutură puternic din aripi şi îndată se umple ograda şi
livada moşneagului, pe lângă paseri, şi de cirezi de vite; iară pe ţol
toarnă o movilă de galbeni, care strălucea la soare de-ţi lua ochii!
Moşneagul, văzând aceste mari bogăţii, nu ştia ce să facă de bucurie,
sărutând mereu cucoşul şi dezmerdându-l. Atunci, iaca şi baba vine nu
ştiu de unde; şi, când a văzut unele ca aceste, numa-i sclipeau
răutăcioasei ochii în cap şi plesnea de ciudă.
- Moşnege, zise ea ruşinată, dă-mi şi mie nişte galbeni !
- Ba pune-ţi pofta-n cuiu, măi babă! Când ţi-am cerut ouă,
ştii ce mi-ai răspuns ? Bate acum şi tu găina, să-ţi aducă galbeni; c-aşa
am bătut eu cucoşul, ştii tu din a cui pricină... şi iaca ce mi-a adus!
Atunci baba se duce în poiată, găbuieşte găina, o apucă de
coadă şi o ia la bătaie, de-ţi venea să-i plângi de milă! Biata găină,
cum scapă din mânile babei, fuge pe drumuri. Şi cum mergea pe drum,
găseşte şi ea o mărgică ş-o înghite. Apoi răpede se întoarce acasă la
babă şi începe de pe la poartă: "Cot, cot, cotcodac !" Baba iesă cu
bucurie înaintea găinei. Găina sare peste poartă, trece iute pe lângă
babă şi se pune pe cuibariu; şi, după vrun ceas de şedere, sare de pe
cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, să vadă ce i-a făcut
găina... Şi, când se uită în cuibariu, ce să vadă ? Găina se ouase o
mărgică. Baba, când vede că ş-a bătut găina joc de dânsa, o prinde ş-o
bate, ş-o bate, păn-o omoară în bătaie! Şi aşa, baba cea zgârcită şi
nebună a rămas de tot săracă, lipită pământului. De-acu a mai mânca şi
răbdări prăjite în loc de ouă; că bine şi-a făcut râs de găină şi-a
ucis-o fără să-i fie vinovată cu nemica, sărmana !
Moşneagul însă era foarte bogat; el şi-a făcut case mari şi
grădini frumoase şi trăia foarte bine; pe babă, de milă, a pus-o
găinăriţă, iară pe cucoş îl purta în toate părţile după dânsul, cu salbă
de aur la gât şi încălţat cu ciuboţele galbene şi cu pinteni la
călcâie, de ţi se părea că-i un irod de cei frumoşi, iară nu cucoş de
făcut cu borş.
THE LITTLE PURSE WITH TWO HALF-PENNIES
There was once an old man and an old woman. The old woman had a hen
and the old man had a rooster; the old woman's hen laid two eggs a day
and she ate a great many, but she would not give the old man a single
one. One day the old man lost patience and said: "Listen, old crony,
you live as if you were in clover, give me a couple of eggs so that I
can at least have a taste of them."
"No indeed !" replied the old woman, who was very avaricious. "If you
want eggs, beat your rooster that he may lay eggs for you, and then
eat them; I flogged my hen, and just see how she lays now."
The old man, being stingy and greedy, listened to the old woman's
talk, angrily seized his rooster, gave him a sound thrashing and said:
"There, now, lay some eggs for me or else go out of the house, I won't
feed you for nothing any longer."
As soon as the rooster escaped from the old man's hands it ran off
down the high-road. While thus pursuing its way, lo and behold! it
found a little purse with two half-pennies. Taking it in its beak, the
bird turned and went back toward the old man's house. On the road it
met a carriage containing a gentleman and several ladies. The
gentleman looked at the rooster, saw a purse in its bill, and said to
the driver:
"Get down and see what this rooster has in its beak."
The driver hastily jumped from his box, took the little purse from the
rooster's bill, and gave it to his master. The gentleman put it in his
pocket and drove on. The rooster was very angry and ran after the
carriage, repeating continually:
"Kikeriki, sir, Kikerikak,
To me the little purse give back."
The enraged gentleman said to the coachman as they passed a well:
"Take that impudent rooster and throw it into the well."
The driver got down from his box again, seized the rooster, and flung
it down the well. When the rooster saw that its life was in such great
danger, what was it to do ?
It began to swallow the water, and drank and drank till it had
swallowed all the water in the well. Then it flew out and again ran
after the carriage, calling:
"Kikeriki, sir, Kikerikak,
To me the little purse give back."
When the gentleman saw this, he was perfectly amazed and said:
"Hoho! This rooster is a perfect imp of Satan ! Never mind! I'll wring
your neck, you saucy cockerel !" When he reached home he told the cook
to take the rooster, throw it on the coals burning upon the hearth,
and push a big stone in front of the opening in the chimney. The old
woman did what her master bade her.
When the rooster saw this new injustice, it began to spit out the
water it had swallowed till it had poured all the water from the well
upon the burning coals. This put out the fire, cooled the hearth, and
made such a flood on the kitchen floor that the cook fainted away from
pure rage. Then the rooster gave the stone a push, came out safe and
sound, ran to the gentleman's window, and began to knock on the panes
with its bill, screaming:
"Kikeriki, sir, Kikerikak,
To me the little purse give back."
"Heaven knows that I've got a torment in this monster of a rooster,"
said the gentleman. "Driver, rid me of it, toss it into the middle of
the herds of cows and oxen; perhaps some bull will stick its horns
through it and relieve us." The coachman seized the rooster and flung
it among the herds. You ought to have seen the rooster's delight. It
swallowed bulls, oxen, cows, and calves, till it had devoured the
whole herd and its stomach had grown as big as a mountain. Then it
went to the window again, spread out its wings before the sun so that
it darkened the gentleman's room, and once more began:
"Kikeriki, sir, Kikerikak,
To me the little purse give back."
When the gentleman saw this he was ready to burst with rage and did
not know what to do to get rid of the rooster. He stood thinking till
at last an idea entered his head:
"I'll lock it up in the treasure-chamber. Perhaps if it tries to
swallow the ducats one will stick in its throat, and I shall get rid
of the bird." No sooner said than done. He grasped the rooster and
flung it into the treasure-chamber. The rooster swallowed all the
money and left the chests empty. Then it escaped from the room, went
to the gentleman's window, and again began:
"Kikeriki, sir, Kikerikak,
To me the little purse give back."
As the gentleman saw that there was nothing else to be done he tossed
the purse out. The rooster picked it up, went about its own business,
and left the gentleman in peace. All the poultry ran after the rooster
so that it really looked like a wedding; but the gentleman turned
green with rage as he watched, and said sighing:
"Let them all run off to the last chick, I'm glad to be rid of the
torment; there was witchcraft in that rooster !"
But the puffed-up rooster stalked proudly along, followed by all the
fowls, and went merrily on and on till he reached the old man's house
and began to crow: "Kikeriki !"
When the old man heard the rooster's voice he ran out joyfully to meet
the bird, but looking through the door what did he see ? His rooster
had become a terrible object. An elephant beside it would have seemed
like a flea; and following behind came countless flocks of birds, each
one more beautiful and brilliant than the other. When the old man saw
the rooster so huge and fat, he opened the gate for it. "Master," said
the bird, "spread a sheet here in the middle of the yard."
The old man, as nimble as a top, laid down the sheet. The rooster took
its stand upon it, spread its wings, and instantly the whole yard was
filled with birds and herds of cattle, but it shook out on the sheet a
pile of ducats that flashed in the sun till they dazzled the eyes.
When the old man beheld this vast treasure he did not know what to do
in his delight, and hugged and kissed the rooster.
But all at once the old woman appeared from somewhere, and when she
saw this marvelous spectacle her eyes glittered in her head, and she
was ready to burst with wrath.
"Dear old friend," she said, "give me a few ducats."
"Pine away with longing for them, old woman; when I begged you for
some eggs, you know what you answered. Now flog your hen, that it may
bring you ducats. I beat my rooster, and you see what it has fetched
me."
The old woman went to the hen-coop, shook the hen, took it by the
tail, and gave it such a drubbing that it was enough to make one weep
for pity. When the poor hen escaped from the old woman's hands it fled
to the highway. While walking along it found a bead, swallowed it,
hurried back home as fast as possible, and began to cackle at the
gate. The old woman welcomed it joyfully. The hen ran quickly in at
the gate, passed its mistress, and went to its nest at the end of an
hour it jumped off, cackling loudly. The old woman hastened to see
what the hen had laid. But when she glanced into the nest what did she
perceive ? A little glass bead. The hen had laid a glass bead ! When the
old woman saw that the hen had fooled her, she began to beat it, and
beat till she flogged it to death. So the stupid old soul remained as
poor as a church-mouse. From that time she might live on roast nothing
and golden wait a while, instead of eggs, for she had abused and
killed the poor hen, though it was not at all to blame.
But the old man was very rich; he built great houses, laid out
beautiful gardens, and lived luxuriously. He made the old woman his
poultry-maid, the rooster he took about with him everywhere, dressed
in a gold collar, yellow boots, and spurs on its heels, so that one
might have thought it was one of the Three Kings from the Christmas
play instead of a mere ordinary rooster.
