O LĂCUSTĂ
de Tudor Arghezi
Mi-a umblat în păpădie
O goangă cu pălărie
Ș cămașe stacojie.
Avea fuste și manta
Tăiate din catifea
Și pieptar cu solzi de țiplă,
Căpușit c-un fel de sticlă.
Domnișoarei cu trei rochii-i
Lăcrimau rubine ochii.
Să te-ntreb pe Dumneata,
Cum veniși în iarba mea
Și de unde, Domnișoară
De cristal și scorțișoară ?
După pana ce te-a scris,
Vii și tu din somn și vis.
Căci vopseli asemeni nu-s
Decît colo, tocmai sus,
Unde sunt într-adevăr
Pensule de-a fir-a-păr
Și zugrăvii de o șchioapă,
Meșteri scriitori cu apă.
Ce te-a supărat ? țânțarul,
Păpurișul, nenufarul ?
Aș fi vrut să stea s-o prind,
A venit încoa sărind
Și-a plecat sărind într-alte
Buruieni și mai înnalte.
Și-aș fi vrut să-mi stea întâi
Pe un vârf și s-o mângâi.
Mi-a lăsat atâta mie :
Bumbii goi, de păpădie.
|
|
