V-ați întrebat vreodată ce spun păsărelele atunci când cântă ? Eu mi-am pus această întrebare și fiindcă nimeni n-a știut să-mi răspundă m-am dus seara în luncă și am ascultat.
Nu știu dacă am înțeles bine ce spunea fiecare, dar cred că, în cântecul lor, își povesteau una alteia ceea ce li se întâmplase în ziua care se sfârșise.
Și iată ce am înțeles eu.
- Am un pui mare și frumos...fluiera mierla
- Și eu am pui mulți și voinici....Eu am pui mulți și voinici...ciripea pitulicea, care-i o pasăre tare micuță. Dar pesemne că puii ei erau aproape cât de ea de mari.
- Cu - cu ! însemna cam urmâtoare: Ghiciți în care cuib se află puiul meu ? Ghiciți unde-i ?
Dar cine este în stare să ghicească unde poate fi puiul cucului, când el pune câte un ou în fiecare cuib pe care-l găsește ? Și nici o pasăre nu deosebește oul cucului dintre ouăle pe care le-a pus ea în cuib. Și nici după ce ies puii din ouă, păsările nu deosebesc puiul de cuc dintre puii lor. Și-i hrănesc pe toți...
Numai trilurile privighetorii sunt triste. Ea cântăîntr-una; fiindcă i-au plecat puii din cuib fără să-i ceară voie și acum s-a întunecat iar ei nu mai văd pe unde să vină înapoi.Și privighetoarea mamă cântă să-i ajute să-și regăsească cuibul. Iar dacă ei nu se mai întorc în cuib până în zori, privighetoarea cântă toată noaptea ! Dar privighetoarea cântă atât de frumos, cu atâta dor și jale, încât puii ei doar dacă sunt foarte departe și n-o aud, nu se grăbesc spre cuib, altfel ei vin în fuga mare...
Iar când ajung la cuib, puilor de privighetoare le pare tare rău că nu i-au cerut voie mamei lor, ca să plece la plimbare prin luncă.
