NOAPTE DE VARĂ de George Coșbuc

NOAPTE  DE  VARĂ de George Coșbuc Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiș; Zboară mierlele-n tufiș Și din codri noaptea vine         Pe furiș. Care cu poveri de muncă Vin încet și scârțâind; Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă         Hăulind. Cu cofița, pe-ndelete, Vin neveste de la râu; Și, cu poala prinsă-n brâu, Vin cântând în stoluri fete         De la grâu. De la gârlă-n pâlcuri dese Zgomotoși copiii vin; Satul e de vuiet plin; Fumul alb alene iese         Din cămin. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină         Și-a-nnotat. Focul e-nvelit pe vatră, Iar opaițele-au murit, Și prin satul adormit Doar vrun câine-n somn mai latră         Răgușit. Iat-o! Plină, despre munte Iese luna din brădet Și se nalță,-ncet-încet, Gânditoare ca o frunte         De poet. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot         Apa-n vad. Dintr-un timp și vântul tace; Satul doarme ca-n mormânt Totu-i plin de duhul sfânt: Liniște-n văzduh și pace         Pe pământ. Numai dorul mai colindă, Dorul tânăr și pribeag. Tainic se-ntâlnește-n prag, Dor cu dor să se cuprindă,         Drag cu drag.

PUȚINĂ ENGLEZĂ ÎN IMAGINI - VERBE

TRECE VARA FĂRĂ VESTE

TRECE  VARA  FĂRĂ  VESTE Trece vara fără veste, Parcă-ar fi poveste. Ieri doream mult soare, Azi mă-ntreb: - Cum oare O să merg la şcoală Pe-aşa zăpuşeală?! Şi florile se-ofilesc, Şi ce o să dăruiesc Primei mele-nvăţătoare? Privindu-mă zâmbitoare, Mama-mi zice-ncrezătoare: - Lasă dragă că mai este Şi-o să vezi, ca în poveste, Până-n ziua cu pricina Va-nflori din nou grădina.

VARA de Duiliu Zamfirescu

VARA de Duiliu Zamfirescu Cu firea ei cea arzătoare Sosit-a vara înapoi. Toți pomii sunt în sărbătoare În tei stă floare lângă floare... E dulce vara pe la noi ! Când dimineaţa se iveşte Din al văzduhurilor fund, Tot câmpul parcă întinereşte Iar, deşteptată de pe prund, Cireada satului porneşte...     În urma ei un roi de grauri, Ca nişte valuri cenuşii, S-amestecă prin bălării. S-aşază-n coarne pe la tauri, Fac fel de fel de nebunii.     Până ce-n zarea depărtată Spre lacul trist se pun pe drum. Şi cum se duc, - acum ş-acum Se mai zăresc încă o dată, Ca rămăşiţa unui fum.

PE UNDE ȘI....CUM MAI DORM COPIII ?! - imagini nostime

Vacanță  plăcută  în  continuare  !

MUNTELE de Călin Gruia

Toamna în Masivul Ceahlău

Falnic și înfășurat în neguri, Ceahlăul străjuiește culmile și apele Moldovei ca un voievod care a biruit moartea. Luceferii nopții i se închină și norii plini de fulgere și furtuni cer găzduire piscurilor sale. Înscăunat înainte de a începe veacurile, nesupus de nimeni, acest împărat de piatră străjuiește stâncile cu înfățișări de giganți și uriașele jilțuri de calcar dăltuite de apă, în care zeii s-au odihnit și au ținut sfat milenii de-a rândul...

Izvoare repezi aleargă prin  prăpăstii și zâne nevăzute cântă printre jnepenii pitici, legende pline de cutremur.

Ca într-o vrajă desăvârșită, când pier granițele dintre pietre și ierburi, dintre ierburi și jivine, dintre jivine și cuvântătoare, se spun istorii și povești, se aud cântece și se văd chipuri din trecut.

Coboram singur de pe Ceahlău, din mărețiile răsăritului de soare, care aici, ca nicăieri pe pământ, depășesc închipuirea omenească. Coboram întinerit, puternic, spălat de toate durerile. Nu mai aveam în suflet, nici o teamă. Coboram din cele mai strălucite înălțimi ale țării și mă îndreptam spre porțile de jos.

Și deodată, lângă o piatră înverzită de mușchi, lângă un brad drept ca lumânarea, am văzut păscând o mioară albă ca zăpada. Nici un păstor prin apropiere, nici o turmă ci doar un tăpșan cu flori. Fără să-mi dau seama am încercat s-o strig:

- Mioriță laie, laie bucălaie....

Și mi s-a părut că aud un glas, tainic, de răspuns:

- Eu sunt oaia din balade. Tunsă de toți cîți au trecut pe-aici, în sus și-n jos. De-a lungul vremurilor, de-a latul munților. Tunsă și mulsă de venetici, de noroade sălbatice, în arșița verii, în bătaia viscolelor. Mi-au ucis mieii și i-au fiert în laptele meu. Mi-au dat foc stânii și m-au alungat prin omăturile crestelor. Dar eu m-am întors mereu la pâraiele mele, la ierburile dulci, la cîntecele oamenilor, la izvoarele cu tinerețe veșnică.

S-au clătinat ierburile și mioara s-a ascuns. S-a legănat bradul și stânca s-a îndepărtat. De pe înălțimi s-au rostogolit și au acoperit pădurile.

Și am rămas singur cu poteca și cu umerii Ceahlăului înfășurați în neguri, priveghind, de sus, depărtările.

Panaghia - stâncă din Masivul Ceahlău

ANIMALE - ANIMAȚIE