miercuri, 2 octombrie 2013

PROVERBE ROMÂNEȘTI




Cine se grăbește și ce are prăpădește.







După ce s-a întâmplat ceva, fiece babă poate proroci.








După nor vine senin, după dulceață pelin.









Toată lumea e voinică când dușmanul fuge.








Fă ce este bine, și nu te teme de nime.








Când trei femei se întâlnesc, mai mult decât o sută de gâște gârâiesc.








Toată pasărea își are odihna în cuibul ei.








Nimeni nu știe mai bine unde-l strânge opinca decât cel ce o poartă.










Fuge de ploaie și dă de noroaie.



Foamea face bucate bune.








Trei lucruri te scot din casa ta: ploaia(picătura), fumul și femeia rea.








După coajă se vede pomul, după haine omul.








Greșind învață omul.









Cât dai, atâta iei.(ieftin iei, ieftin porți)








Inamicului care se duce fă-i pod.








În buze miere și-n inimă fiere.








Între doi munți este o vale - În tot răul e și-un bine.









La copacul căzut toți aleargă să taie crengi.









Lăcomia strică omenia.








Lenea șade pe scaun de aur și umblă atât de încet de-o ajunge sărăcia dindărăt.









Limba taie mai rău ca sabia.









Lucrul la timp dăruit prețuiește îndoit.








Secretul ce-l ascunzi inamicului nu-l spune amicului.









Mai bine un țăran viu decât un împărat mort.









Decât să mănânc mămăligă cu unt și să mă uit în pământ, mai bine pâine cu sare și mă uit în sus la soare.








Mai liniștit doarme cel ce se culcă flămând decât cel ce se scoală cu datorii.







Se ceartă pe umbra măgarului.







Banul deschide ușile fără chei.








Bogatul greșește și săracul cere iertare.









Boul se leagă de coarne, omul de limbă.









Boii bătrâni fac brazda dreaptă.









Nici pânză, nici muieri să nu cumperi la lumânare, că și una și alta la față te înșeală.







Vorba bună mult adună.







Vorba e de argint, tăcerea e de aur.








Vulturul nu vânează muște.








Zice la soră ca să înțeleagă nora.Ferestrele au ochi, iar gardul și pereții urechi.








A ajuns vremea să nu se mai încreadă omul nici în cămeșa lui.









Nu e mai surd decât cel ce nu vrea să audă.










Lași vre-un lucru pe mâne, îl vezi că așa rămâne.








Douăsprezece meserii, treisprezece sărăcii.







Devii maestru lucrând.





Cât ești nicovală suferă, cât ești ciocan lovește.






Câmpu-i cu ochi și pădurea cu urechi.






Când latră un câine bătrân să ieși afară.





Cine vorbește seamănă, cine ascultă culege.







Cine umblă cu miere își linge degetele.








Cine se face oaie îl mănâncă lupii.







Trăiești cu lupii, urli ca lupii.






Lapte fiert l-a opărit, suflă și-n cel covăsit.







Cine nu e dator e destul de bogat.





Copilul nepedepsit ajunge neprocopsit.






Cine bea apă din pumni străini nu se satură niciodată.









Cine n-aleargă la tinerețe nu odihnește la bătrânețe








Ce poți face singur nu aștepta să-ți facă alții.







Ce înveți la tinerețe aceea știi la bătrânețe.








marți, 1 octombrie 2013

RAPSODII DE TOAMNĂ de George Topârceanu

 










I


A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Și-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.


Cu acorduri lungi de liră
I-au răspuns fânețele.
Toate florile șoptiră
Întorcându-și fețele.



Un salcâm privi spre munte
Mândru ca o flamură.
Solzii frunzelor mărunte
S-au zburlit pe-o ramură.



Mai târziu, o coțofană
Fără ocupație
A adus o veste-n goană
Și-a făcut senzație:



Cică-n munte, la povarnă,
Plopii și răsurile
Spun că vine-un vânt de iarnă
Răscolind pădurile.



Și-auzind din depărtare
Vocea lui tiranică,
Toți ciulinii pe cărare
Fug, cuprinși de panică...



Zvonul prin livezi coboară.
Colo jos, pe mlaștină,
S-a-ntâlnit un pui de cioară
C-un bâtlan de baștină.



Și din treacăt îi aruncă
Altă veste stranie,
C-au pornit-o peste luncă
Frunzele-n bejanie !











II




Într-o clipă, alarmate,
Ies din șanțuri vrăbiile.
Papura pe lac se zbate
Legănându-și săbiile.



Un lăstun, în frac, apare
Sus pe-un vârf de trestie
Ca să ție-o cuvântare
În această chestie.



Dar broscoii din răstoacă
Îl insultă-n pauze
Și din papură-l provoacă
Cu prelungi aplauze...



Lișițele-ncep să strige
Ca de mama focului.
Cocostârci, pe catalige,
Vin la fața locului.



Un țânțar, nervos și foarte
Slab de constituție,
În zadar vrea să ia parte
Și el la discuție.



Când deodată un erete,
Polițai din naștere,
Peste baltă și boschete
Vine-n recunoaștere.



Cu poruncă de la centru
Contra vinovatului,
Ca să-l aresteze pentru
Siguranța statului...



De emoție, în surdină,
Subt un snop de bozie,
O păstaie de sulcină
A făcut explozie.










III



Florile-n grădini s-agită,
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită,
Își îndreaptă talia.



Trei petunii subțirele,
Farmec dând regretelor,
Stau de vorbă între ele:
- „Ce ne facem, fetelor ?”



Floarea-soarelui, bătrână,
De pe-acum se sperie
C-au să-i cadă în țărână
Dinții, de mizerie.



Și cu galbena ei zdreanță
Stă-n lumina matură,
Ca un talger de balanță
Aplecat pe-o latură...



Între gâze, fără frică
Se re'ncep idilele.
Doar o gărgăriță mică,
Blestemându-și zilele,



Necăjită cere sfatul
Unei molii tinere,
Că i-a dispărut bărbatul
În costum de ginere.



Împrejur îi cântă-n șagă
Greierii din flaute.
-„Uf, ce lume, soro dragă !”
Unde să-l mai caute ?



L-au găsit sub trei grăunțe
Mort de inaniție.
Și-acum pleacă să anunțe
Cazul la poliție.








IV



Buruienile-ngrozite
De-așa vremi potrivnice
Se vorbiră pe șoptite
Să se facă schivnice.



Și cum știe-o rugăciune
Doamna măsălariță,
Tot soborul îi propune
S-o aleagă stariță.



Numai colo sus, prin vie,
Rumenele lobode
Vor de-acuma-n văduvie
Să trăiască slobode.



Vezi ! de-aceea, mătrăguna,
A-nvățat un brusture
Să le spuie-n față una
Care să le usture !...



Jos, pe-un vârf de campanulă
Pururea-n vibrație,
Și-a oprit o libelulă
Zborul plin de grație.



Mic, cu solzi ca de balaur,
Trupu-i fin se clatină,
Juvaer de smalț și aur
Cu sclipiri de platină.








V



Dar deodată, pe coline
Scade animația...
De mirare parcă-și ține
Vântul respirația.



Zboară vești contradictorii,
Se-ntretaie știrile...
Ce e ?...Ce e ?...Spre podgorii
Toți întorc privirile.



Iat-o !...Sus în deal, la strungă,
Așternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,



Lung își flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste șolduri triumfale
Haina iluzorie.



Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.


- - - - - - - - - - - - - - - - - -


Gâze, flori întârziate !
Muza mea satirică
V-a-nchinat de drag la toate
Câte-o strofă lirică.


Dar când știu c-o să vă-nghețe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristețe
Iremediabilă...



(1919)










PARCUL CASTELELOR ÎN MINIATURĂ - AMBOISE - FRANȚA





Dacă vreți să vă simțiți precum Guliver în țara piticilor și...sunteți în Franța, în excursie cu părinții, rugați-i  să vizitați Parcul din Amboise, un parc al castelelor în miniatură.


Parcul se întinde pe 2 hectare, cuprinde 45 machete de castele celebre de pe valea Loirei , 9.000. de bonzai , 30 de soiuri de trandafiri și alte machete (Arcul de Triumf, Obeliscul etc.).


Pentru copii se organizează spectacole cu castelani la care pot participa și ei și-și pot alege chiar câteva arme și însemne cavalerești - butaforie, desigur.