ȘIREATA
de Elena Farago
Viorica, fata mamei
Cea cuminte şi curată,
Şi-a făcut, mâncând cireşe,
Pe furiş, pe şorţ, o pată…
Şi-acum stă-ntr-un colţ şi plânge:
„Doctorul e vinovat
Şi c-o să mă certe mama,
Şi că şorţul l-am pătat!”
Mama intră-ncet pe uşă;
Ea tresare şi-ntinzând
Mâinile deasupra petei,
Plânge întruna suspinând.
– De ce plângi, fetiţa mamei?
– Plâng că doctorul ţi-a spus
Să nu-mi dai deloc cireşe,
Şi tu în dulap le-ai pus…
– Şi tu plângi din lăcomie?
Ce ruşine!
– Să mă ierţi!
– Bine, dar să fii cuminte…
– Nici de şorţ nu mă mai cerţi?
– Care şorţ? întreabă mama…
– Uite, ăsta: l-a pătat
Lăcomia pentru care,
Chiar acuma m-ai iertat.
|
|
|
|
|
|
|
|
