Confucius avea trei ucenici, care se bucurau de o deosebită faimă : Hun, Lu și Gian. Odată un sihastru pribeag îl întrebă pe înțelept:
- Ce credeți despre Hun ?
- Chiar și cele mai luminate minți sunt încântate de înțelepciunea lui.
- Dar care sunt virtuțile lui Lu ?
- Vitejia lui întrece cu mult bărbăția și curajul celor mai vestiți oșteni ai neamului.
- Ce fel de om e al treilea ucenic ?
- Hărnicia lui Gian e vrednică de admirație.
La auzul acestor cuvinte monahul întrebă uimit:
- Ei bine, dacă Hun e atât de înțelept, Lu atât de curajos, iar Gian atât de harnic, ce mai pot ei învăța de la dumneavoastră ?
Ascultă ce-ți voi spune eu, răspunse Confucius. Hun e înțelept, dar leneș din fire, Lu e curajos, dar nechibzuit, Gian e harnic, dar invidios. Hun nu știe că înțelepciunea nu-l face fericit pe cel leneș. Lu nici nu bănuiește că vitejia, dacă nu se însoțește cu precauția duce la pieire. Lui Gian nici prin gând nu-i trece că bucuria nu se însoțește nicidecum cu invidia. Câtă vreme nu vor însuși aceste adevăruri, eu voi fi dascălul lor, iar ei învățăceii mei ascultători.
(POVESTE POPULARĂ LITUANIANĂ)
Odată o vrabie a poposit în ograda unui țăran și s-a apucat să ciugulească grăunțele înșirate pe jos.
Sare vrabia prin iarbă și adună grăunte cu grăunte, iar pisoiul cel leneș stă după colțul casei și o pândește.
A pândi el cât a pândit și când și-a făcut odată vânt a înhățat-o de-o aripă.
- Nici n-am visat asemenea gustărică, miorlăi pisoiul.
- Vai, domnule pisoi, chiar ai de gând să mă mănânci ? ciripi vreăbiuța deznădăjduită.
- Da ce-ai crezut c-am să te țin la icoană ? fârnăi pisoiul și clipi din ochi de plăcere.
- N-ai nici un pic de rușine ! îl luă vrăbiuța la trei parale. De ce ai uitat să te speli azi de dimineață ? Nu știi că și stăpânul și stăpâna , toată suflarea de pe pământ, în fiecare dimineață mai întâi se spală și abia după aceea iau dejunul ?
- Ai dreptate, miorlăi uțin intimidat pisoiul și ridică lăbuța să-și spele botișorul.
Fără a mai sta pe gânduri, vrăbiuța își făcu vânt, fâlfâi din aripi și scăpă din ghearle lui.
Rău s-a mai înfuriat pisoiul !
- De azi înainte nimeni nu mă va mai păcăli ! Facă oamenii cum îi duce mintea și capul. Eu dimineața, mai întâi și-ntâi voi lua dejunul și abia apoi o să mă spăl.
De atunci tot neamul pisicesc se spală după mâncare și nu înainte, cum fac toți copiii ascultători.
Anton Pann
cca. 1793 - 1797
Anton Pan nu este doar creatorul șugubățului Nastratin Hogea, în primul rând el este autorul imnului național al României, "Deșteaptă-te Române", mai exact el este cel care a pus pe muzică versurile poemului "La sânul mamei" scris de Andrei Mureșanu.
Numele său real a fost Antonie Pantoleon - Petroveanu.
A fost poet, compozitor de muzică religioasă, profesor și compozitor de muzică bizantină, folclorist, literat, de origine aromân.
NASTRATIN HOGEA
Povestiri și glume
FIE ȘI NOUĂ
Odată Nastratin visa că cineva îi dădu nouă monede de aur. El, nici una, nici două, hai să se mai târguiască și să ceară zece. Când colo se trezi și își dădu seama că nu are nici o para chioară în mână. Tot atunci închise ochii, întinse mâna și zise:
- Fie, mă învoiesc și cu nouă...
BULION DE RAȚĂ
S-a întâmplat să treacă pe la iaz și când colo ce să vadă: pe lângă mal înotau o mulțime de rațe.Și-a zis el că n-ar strica să prindă o rață, s-o frigă și să ospăteze în toată legea. Fără a mai sta pe gânduri, prinse a se furișa spre orătănii, dar nici nu se apropie bine de mal, că rațele se și împrăștiară care încotro. Dacă văzu una ca asta Nastratin luă o lipie, rupea câte o bucățică din ea și o muia în apă. Un trecător uimit din cale afară, îl ispiti:
- Ce mănânci, Nastratin ?
- Nu cumva ai chiorât ? se miră Nastratin. Nu vezi că mănânc bulion de rață cu lipie ?
SE VEDE MAI BINE
Tot învârtindu-se de colo colo prin odaie, Nastratin a pierdut inelul.
A cotrobăit cât a cotrobăit pe jos, nu l-a găsit, a ieșit afară și a prins a-l căuta prin curte.
- Păi bine, Nastatin, dacă l-ai pierdut în odaie, de ce îl cauți în curte, omule ? se miră nevastă-sa.
- In odaie-i întuneric, iar în curte se vede cu mult mai bine, răspunse Nastratin.
DESPRE ECHILIBRU
Nastratin fu întrebat:
- Cam de ce dimineața unii oameni o iau într-o parte iar ceilalți - în alta ?
- Păi, dacă toți oamenii ar porni în una și aceeași direcție, pământul și-ar pierde echilibrul și s-ar răsturna.
DIFRERENȚA DE VÂRSTĂ
Nastratin fu întrebat:
- Cu câți ani e mai mare fratele tău ?
- Anul trecut maică-mea zicea că este mai mare cu un an. Prin urmare, anul acesta suntem de-o seamă.
IN UMBRA NORULUI
Nastratin săpase în câmpie pe ici-colo mai multe gropi. Un trecător se opri, întrebându-l:
- Ce faci aici, omule ?
- Păi, am îngropat niște bani pe-aici pe undeva și nu-i pot găsi în ruptul capului, răspunse Nastratin.
- Și n-ai lăsat nici un semn oarecare ? îl întrebă trecătorul.
- Cum să nu ! răspunse Nastratin. Când îngropam banii, în locul cu pricina cădea umbra unui nor. Da acum nici vorbă de nor sau de umbră....
CUM SĂ-ȚI PĂSTREZI SĂNĂTATEA
Nastratin răsounse:
- Ca să-ți păstrezi sănătatea, se cuvine să respecți patru condiții: picioarele să le ții la căldură, capul - la frig, să nu mănânci fără măsură și să nu gândești prea mult.
OCHELARII LUI NASTRATIN
La miez de noapte Nastratin a trezit-o în grabă pe nevastă-sa, rugând-o să-i aducă ochelarii.
- La ce-ți trebuie ochelarii acum în puterea nopții ?! îl întrebă femeia somnoroasă.
- Am avut un vis plăcut, răspunse Nastratin, dar unele lucruri nu le-am putut desluși bine prin întuneric. de aceea și am nevoie de ochelari.
NASTRATIN, FILOZOFUL
Nastatin fu întrebat:
- Nu vezi că ți-i cămașa murdară ? De ce n-o speli ?
- Ce folos ? Totuna o să se murdărească...
- De parcă-i mare greu s-o mai speli o dată ?
- Dar oare eu m-am născut să mă țin de spălat ? zise Nastratin.
DE CE NU VORBESC PEȘTII
Nastratin fu întrebat:
- De ce nu vorbesc peștii ?
- Nu vorbesc ? Pur și simplu nu înțelegeți limba lor, răspunse Nastratin. Dacă vreți să vă covingeți, cufundați-vă în apă și începeți a vorbi. Cel care va desluși vorbele voastre, va înțelege și limba voastră.
FERĂSTRĂU FĂRĂ DINȚI
Odată niște țărani au găsit un satâr, au venit la Nastratin și l-au întrebat, ce-o mai fi și asta.
- E un ferăstrău, căruia încă nu i-au crescut dinții, răspunse el.
DĂRNICIA LUI NASTRATIN
Vine la Nastratin feciorul său și zice:
- Am visat că mi-ai dăruit un dinar.
- Ești un băiat de treabă, de aceea n-am de gand să-ți iau dinarul dăruit în vis.
POFTA LUI NASTRATIN
Invitat în ospețe, Nastratin fu întrebatȘ
- Ai poftă de mâncare ?
- E unicul lucru de care nu mă pot plânge.
CUNOSCUTA LUI NASTRATIN
Nastratin mergea prin stepă. Când colo dădu de niște străini care luau masa. Nici una, nici două, se așeză lângă ei și, fără a scoate un cuvânt, se puse pe înfulecat. Unul din oameni îl întrebă:
- Cu cine din noi ai onoarea să fii cunoscut ?
- Cu ea, răspunse Nastratin, arătând spre mâncare.
Aş vrea să fiu mereu copil,
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală,
Şi-n iarba umedă covor
S-alerg desculţă pe afară,
Legat de coada unui nor
Să văd bondarul gras cum zboară,
Să simt parfum de flori de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte,
Şi casă fratelui cel mic
Să fac din preşuri colorate
Şi să nu-mi pese de nimic,
Să râd cât pot, pe săturate,
Să sar şotronul pe trotuar
Şi să mă cred o mică zână,
Să văd furnici în furnicar
Şi să le iau voioasă-n mână,
Şi zmeul să îl trag de sfori,
Să sar cât vreau peste băltoace,
Cunună să îmi fac din flori,
Şi-ntr-una eu să cânt, că-mi place,
Să fac mâncare la păpuşi
Din flori de lăcrămioară,
Şi să aştept de după uşi
Un îngeraş să îmi apară,
Şi să miroasă pe pământ
A liliac şi micşunele,
Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus pe cer, la stele,
Să prind o gărgăriţă-n zbor
Şi să o urc pe degeţele,
S-ascult cum cântă într-un cor
În geamul casei, turturele,
Şi să mă sui de vreau în dud
Când stau vacanţele la ţară,
Şi-n gârlă-atunci să mă cufund
Cu ochii-nchişi în plină vară,
Să văd bunica împletind
Pentru nepoate mândre şaluri,
S-aud copiii chiuind
Cu piatra-n apă cum fac valuri,
Şi îndrăgitul meu bunic
Pe prispă blând să mă alinte,
Şi-n mâini să vină c-un ibric
Să-mi toarne laptele fierbinte,
S-aud pe tata povestind
Cum alerga copil pe-afară,
Cu drag în braţe să-l cuprind
Şi cerul mai frumos să-mi pară,
Şi-n geamul casei părinteşti
Să joc de-a mama şi de-a tata,
Şi-nchisă cartea cu poveşti
Să nu o simt o clipă gata,
Să suflu flori de păpădii
Şi să pocnesc în mâini zorele,
Şi struguri copţi şi mari din vii
Să-i strâng în coşuri de nuiele,
Şi-un fluture în insectar
Să îl agăţ de o aripă,
Să fiu un porumbel hoinar
Doar pentru-o clipă, doar o clipă,
S-aud cântând în dimineţi
O fermecată vrăbiuţă,
Şi înotând printre nămeţi
Să-nham dulăi la săniuţă,
Să nu mă fac vreodată mare,
Rămân fetiţa din oglindă!
Copilăria, dalbă floare,
Cu-al ei parfum să mă cuprindă!
